Trecerea de la vesminte la haine
Eleganta de dandv, pentru care Georgc Bryan Brummel (1778-1840) ramane inca figura cea mai distincta, se refugiaza in detalii. Favorit al printului de Weles, viitorul George al IV-lea, George Brummel, „regele modei", adopta o mare sobrietate: frac albastru intunecat, vesta si pantalon de tonuri diferite, impecabil taiate, guler inalt, cravata artistic innodata compun un stil inimitabil. „Arta, scria Brummel, in Prin- ciples of costume applied to the improved dress of the present dav (Principii ale costumului aplicate imbracamintii de azi), este cea a stofei, principiu de baza al vesmantului masculin. Ea trebuie sa fie supla si sa cada bine."
Si discreta. „Dintre toti cunoscutii mei, el era cel mai sobru, mai strict, mai putin extravagant ca tinuta", spunea William Pitt Lennox despre Brummel. Eleganta lui Brummel rezida in perfectiunea taieturii si in accesorii. Ca urmare a exilului lui Brummel, cazut in dizgratie, dandismul, despre care ne vorbeste Barbey d'Aurevilly in Du dandysme et de George Brummel (Despre dandism si despre George Brummel) (1861), se schimba complet si, ca o reactie la rigoarea costumului burghez, capata un caracter exuberant. Hciut-de-forme se umfla si se largeste peste masura, umerii redingotei sunt matlasati si talia se micsoreaza gratie corsetului, pantalonii se umfla pe solduri, gulerul urca pana la obraji, iar cravata pana la barbie.
Evolutia costumelor regionale atinge apogeul la inceputul secolului XIX. Costumul taranesc, intr-o Franta inca neunitara, a fost mereu marcat de diferente regionale: incepand din secolul al XVI-lea, relatarile calatorilor sau culegerile de desene de costume mentioneaza varietatea existenta de la o regiune la alta. Recueil de la diversite des habits qui sont depresent en usage tant en pavs d'Europe, Asie, Afrique et iles Sauvages, le tout fait d'apres le na turei (Culegere de diverse haine folosite in prezent in tarile Europei, Asiei, Africii si insulele Salbatice, in intregime facute dupa natura) a lui Frangois Desprez, din 1567, distinge pentru costumul feminin: provensala, lyonnesa, femeia din Bayonne, „rustica din Brecc"...
Femeile din Maconnais, se mira Locatelli in 1655, poarta „pe cap palarii cu boruri largi cu patru brate [...] parul le este acoperit cu o retea de ata galbena, o camasa incretita si impodobita cu dantela de trei sau patru culori". In secolul al XVIII-lca, in imprejurimile orasului Bordeaux, „in zilele de sarbatoare sau la ceremonii, femeile obisnuiesc sa se imbrace foarte elegant si boneta lor este impodobita cu colturi dantelate cu rosu".
Prima parte a secolului al XlX-lea, cu libertatea si facilitatile pe care le aduce pentru clasele sociale, inclusiv pentru taranime, autorizeaza folosirea tesaturilor colorate si inmultirea inovatiilor, dand astfel o vigoare noua unei teorii asupra costumelor regionale, in ale caror detalii nu vom intra. O data cu drumul de fier, cu difuzarea modei pariziene si cu aparitia confectiilor, costumele regionale vor primi in curand statut de costume folclorice, marturii ramase din epocile trecute.
